ZonaD danslab – laborator de cercetare interactivă

În perioada 15-30 iulie, proiectele plaformei mobile ZonaD continuă cu un format nou de cercetare artistică – ZonaD danslab, ce are ca scop dezvoltarea de proiecte interdisciplinare care au la bază mișcarea într-un laborator dinamic care generează schimburi între participanți. Artiștii rezidenți invitați sînt Rogerio Nuno Costa (artist performance, Portugalia), cu proiectul UNIVERSITATE, Gemma Riggs (artist vizual, Marea Britanie) și Laura Murphy (coregraf, Irlanda), cu un proiect despre corp, ritm și mișcare în context urban, și Centrul de Teatru Educațional Replika, cu proiectul NĂSCUT ÎN 2000, realizat cu participarea coregrafului Arcadie Rusu și a adolescentei Elisabeta Mihai. Blogul Institutul Prezentului urmărește și relatează procesele artistice din cadrul laboratorului prin contribuții de Elena Vlădăreanu și Ștefania Ferchedău. 
Artiștii participă la întîlniri de grup și discuții dedicate practicii și procesului lor artistic și proiectului de cercetare dezvoltat în prezent, pot participa la repetițiile celorlalți, interacționînd cu propunerile colegilor lor. Laboratorul include repetiții, un atelier și o conferință și se va închide cu o prezentare informală a procesului de lucru deschisă publicului. ZonaD danslab este organizat de Fundația Gabriela Tudor  în conexiune cu programul E-Motional/ MAP – sharing of processes. Parteneri: ODD, Modulab, Centrul de Teatru Educațional Replika, Zeppelin. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiect cultural finanțat prin Programul cultural „Ești București” al ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București.
Cu prijinul programului Cultura al Uniunii Europene.

Calendar evenimente
atelier Rogerio Nuno Costa: 20-24 iulie
conferință Rogerio Nuno Costa:
23 iulie, 20:00 [ODD, str.  Dr. Iacob Felix 72A]
prezentări  ale artiștilor:
29 iulie, 19:00 [Replika, str. Lânăriei nr. 93-95]

Mai multe detalii despre proiect:
– în română
– in English

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *